VIDEO – Salvator român din Grecia, mărturie din infern: „Au fost flăcări uriașe, nu am mai văzut niciodată așa ceva. Au ars și chilii ale Mănăstirii Sfântul Ilie din Vilia”

Publicat: 24/08/2021, 12:54
Actualizat: 24/08/2021, 12:55

Pompierii români care au mers în misiune umanitară în Grecia mărturisesc că nu au mai văzut niciodată propagări atât de rapide ale flăcărilor așa cum au fost pe parcursul zilei de luni în zona Vilia. Unul dintre luptătorii cu focul români a povestit cum, din cauza unui copac, flăcărule au ajuns la chiliile unei mănăstiri, dar au fost lichidate în scurt timp.

Mărturii emoționante vin de la pompierii români care au luptat, luni, cu un incendiu extraordinar de mare, în zona Vilia, după care au rămas peste noapte în supraveghere, pentru ca focarele rămase să nu se propage.

„Flăcările în sine au fost uriașe”

Pompierul Radu, care conduce două echipaje de stingere în Grecia, era încă de dimineață în zonă și va asigura în continuare schimbul colegilor lui pentru lichidarea flăcărilor.

„A fost o zi extraordinar de grea, un dezastru cum nu am mai văzut niciodată la noi în țară, un foc care s-a propagat și s-a extins cu o așa repeziciune, că nu am apucat să facem prea multe”, povestește pompierul Radu.

El a povestit că echipajele de români au intervenit pentru a proteja câteva case din zonă, de unde locuitorii fuseseră evacuați, însă în urma lor au rămas câteva animale de companie, căței care erau prinși în casă și care au avut de suferit arsuri. Câteva locuințe au fost afectate, dar din fericire nu erau locuite, cel mai probabil erau case de vacanță,

„Frontul flăcărilor și flăcările în sine au fost uriașe, degajări foarte mari de fum, nu mai vedeai absolut nimic. Fără aparatele de respirat sau asemenea măști nuam fi putut interveni o perioadă atât de lungă de timp, dar eu zic că, în colaborare cu colegii greci, care ne-au și coordonat și ne-au îndrumat, am reușit să fim un real ajutor pentru ei în lupta asta inegală cu flăcările”, a spus pompierul.

Ela mărturisit că nu a văzut niciodată o dezvoltare atât de rapidă a unui incendiu, după ce în câteva zeci de minute un munte întreg era în flăcări. Flăcările au ajuns și la Mănăstirea Sf. Ilie – Mănăstirea Ekklisia Profitis Ilias, însă pompierii au reușit să lichideze focul și au monitorizat până dimineață zona.

„Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Prin radiația termică se aprinde, din cauza uscăturii foarte, foarte mari”, a spus pompierul, care a precizat că rămân să protejeze Mănăstirea Sf. Ilie, din apropiere, zonă unde interveniseră și peste zi. „Deja focul trecuse, dar în interior două chilii ardeau, dar am intervenit și am reușit să stopăm incendiul pe toată clădirea bisericii, incendiu care a fost provocat de un copac alăturat, la vreo zece metri distanță, iar obloanele geamurilor erau din lemn și prin radiație termică s-a aprins în interiorul chiliei, deci temperatori extraordinar de mari și propagări ale focului cum n-am mai văzut până acum”, a povestit pompierul Radu.

A doua misiunea umanitară în Grecia

Potrivit informării Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), misiunea în zonă a fost asigurată și pe parcursul întregii nopți. Echipajele pompierilor militari români au monitorizat în permamență și au asigurat protecția Mănăstirii Ekklisia Profitis Ilias. Astfel, 11 militari, cu o autospecială de stingere, o cisternă, un autoturism de teren și un UTV (vehicul de teren), au rămas până dimineață, și s-au asigurat ca obiectivul respectiv să fie în siguranță.

Marți dimineață, pompierii militari din bază urmai să primească noi misiuni de intervenție, din partea ofițerului de legătură elen, ținând cont că zona în care modulul își desfășoară activitatea este încadrată la un nivel de risc de incendiu „ridicat”.

Pompierii români sunt în a doua misiune de ajutorare a colegilor greci în lupte cu flăcările care s-au reaprins și pun în pericol mai multe comunități, potrivit Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

În această a doua misiunea România a trimis 142 de pompieri cu opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenție, precum și alte mijloace de sprijin logistic, printre care și o dronă.

Decizia a fost luată după ce incendiile din zona Atenei s-au reaprins, la solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională.

Convoiul a ajuns cu bine la destinație, după cum a anunțat sâmbătă IGSU, iar baza a fost stabilită la nord de capitala Atena, în zona Elefsina.

După misiunea anterioară umanitară, cei 108 pompieri români care au luptat cu flăcările în Grecia s-au întors acasă ca niște eroi, la mijlocul acestei luni, după o experiență de 10 zile.

Pompierii români au fost înaintaţi în grad, lunea trecută, la solicitarea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi a şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Ei au fost recompensaţi şi cu Emblema de onoare a DSU, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe Platoul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţei de la Ciolpani.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...